Georgia 2008 - Kazbeg 5047m

Destinatie: Georgia, masivul Caucaz.


Obiectiv: vf. Kazbeg 5047m.
Conducator expeditie: Radu Teodorescu

Participanti: Radu Teodorescu, Crina Coco Popescu, Daniela Teodor,

Perioada: 10 - 18 iulie 2008

Rezultat: vf. Kazbeg 5047m,  Ating varful toti membri expeditiei, Crina Coco Popescu este cea mai tanara alpinista din lume pe varf.

Daniela Teodor descrie ascensiunea pe Kazbeg:

     "In dimineata zilei de 10 iulie 2008, Coco Popescu, Radu Teodorescu si Daniela Teodor s-au întâlnit la aeropotul Otopeni, de unde au plecat spre Georgia, având ca obiectiv ascensiunea Vârfului Kazbeg (5047 m) din Masivul Caucaz.  Dupa o escala în Istanbul, am aterizat în Tiblisi. Ziua orasul parea lipsit de activitate, dar seara a devenit dintr-o data foarte animat. Pe 12 iulie i-am întâlnit pe ceilalti membri ai expeditiei, provenind din Georgia, Danemarca, Spania si am pornit spre Kazbeg. In prima seara am dormit la 2000 m, urmând ca ulterior sa mutam tabara la 3000 m. Din saua de la 3000 m am vazut pentru prima data Vârful Kazbeg, acoperit de ghetar.
     

     In dimineata zilei de 14 iulie am pornit spre statia meteorologica situata la 3600 m, unde aveam sa ramânem o zi pentru aclimatizare. Drumul nu a fost nici lung, nici greu, însa povara rucsacilor foarte mari ne-a determinat sa înaintam mai încet. Dupa traversarea ghetarilor, drumul catre statia meteo era strabatut de torenti. In jurul nostru se auzeau frecvent caderi de pietre. Ziua urmatoare ne-a rezervat o ploaie, urmata putin mai sus de ninsoare. Am reusit totusi sa urcam câteva sute de metri pentru aclimatizare, dupa care ne-am întors la corturi pentru a ne pregati plecarea de a doua zi. Pe data de 16 iulie am mutat tabara la 4300 m. A fost un drum de 5 ore, cu ruscacii grei în spate, pe ghetar.

     Pe data de 17 iulie am pornit spre vârf. Am parcurs în patru ore cei 800 m care ne mai desparteau de Vf. Kazbeg, ajungând primii la 5047 m. Mai sus nu se putea. Cerul era senin si am putut savura din plin clipa. In jurul nostru se vedeau celelalte vârfuri, printre care si Elbrusul, despre care ni s-a spus ca este mai usor de urcat decât Vârful Kazbeg.
In aceeasi zi am coborât la statia meteorologica de la 3600 m, urmând ca în ziua urmatoare sa ne întoarcem în Tbilisi. Dimineata zilei de 18 iulie ne-a rezervat un vânt puternic, care le smulgea corturile celor care au dormit în afara statiei meteo.

      Dupa 6 ore de coborâre, am ajuns în punctul din care plecaseram, ne-am urcat într-un microbuz darapanat, venit parca din trecut, am ajuns în Tbilisi si am închis astfel cercul. Ajunsi la hostel, nu ne-am putut permite luxul de a ne relaxa, urmând ca în mai putin de trei ore sa decolam spre Iran, având de atins alte doua obictive: Damavand (5671 m) si Alam Kooh (4850m).

 




Oferte expeditii


Noutati


Xander Advertising